Nu azi…

Nu am mai recunoscut marea.
Inca de la primii pasi pe nisip am simtit ca ceva e in neregula.Cerul senin si plin de stele,marea linistita si calda…si totusi ce naiba?Ceva nu e bine!
Mi-am dat tricoul jos si cu coada ochiului am vazut o umbra trecand pe langa mine si o mica atingere pe umar.Am incremenit intr-o asteptare incordata.N-am mai avut nevoie de nici o confirmare,de nici un rationament,ceva din mine a stiut imediat ce este.
Brusc totul in jurul meu a devenit amenintator si rece.M-am aplecat sa-mi dezleg sireturile si o punga luata de vant mi s-a lipit de mana.Din nou mi-a stat inima…
Am decis totusi sa intru in mare.Cu fiecare pas ii ceream asigurari ca nu-mi face rau.Exact ca un copil in fata monstrului ranjit care ii intinde o ciocolata
M-am oprit cand apa mi-a ajuns pana la barbie..imi simteam picioarele luate pe sus,de parca nu mai avea rabdare,era ca o chemare sa ma duc mai in larg.Degeaba era apa calda si lucea hipnotic,degeaba cerul senin si plin de stele,monstrul si-a aratat coltii suficient cat sa n-am incredere in el.
Poate daca nu m-ar fi intampinat atat de vremelnic pe mal,poate daca ar fi avut rabdare sa ma seduca peisajul,ca de atatea alte ori…poate…
“Dar nu azi”…i-am soptit mortii in timp ce ma intorceam spre mal.Care mi-a parut mai departe ca niciodata.
I-am facut totusi o promisiune,si anume ca ma voi intoarce maine.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s