Patrunjel

Era 11 noaptea.Mama dormea deja in dormitor, intra de serviciu dimineata.Tata era, ca de obicei, in fotoliul lui , scriind de zor.Scria de mana, din cand in cand intrerupandu-se sa mai soarba o gura de cafea.Obisnuia sa bea cel putin 3 cafele pe zi; zicea ca el, fara cafea seara, nici nu poate sa doarma.Si il credeam.
-Tata, mi-e foame!
Afundat in fotoliul lui, gaurit si rupt pe dedesubt de atata stat in el, mi-a raspuns fara sa se intrerupa din scris:
-Pai vezi si tu ce e de mancare..si mananca!
Mda..bun raspuns.Era un alt fel de a zice :” nu e de mancare nimic, stii prea bine, si chiar daca ar fi, nu m-as intrerupe ca sa-ti fac”
Prin casa nu era decat niste paine, facuta de mama mai devreme.Felul acela de paine de casa care e buna doar cand e calda si proaspat scoasa din cuptor, ca peste 2 ore devine de nemancat.A folosit faina si drojdie furate de ea de la fabrica, scoase pe poarta de la intrare asa cum un caraus de droguri scoate marfa la granita:legate cu o sfoara in jurul burtii.Se cunostea cu paznicii si nu obisnuiau sa o controleze corporal, doar se uitau prin sacosi sau poseta.
N-am mai deschis frigiderul, il controlasem mai devreme si stiam ca nu e nimic in el.
-Vezi ca ies pe-afara un pic! I-am zis lu` tata.
Erau alte vremuri atunci, dar “generatia cu cheia de gat” asa a fost.Libera din multe puncte de vedere.Libera si saraca, in majoritatea ei.Chiar daca aveam doar 12 ani, puteam sa ies oricand din casa, sa stau oricat pe-afara.Mama se mai ingrijora pe tema asta cateodata, cu toate ca, privind acum in urma, inteleg ca a avut mereu o incredere oarba in mine.In faptul ca, orice as face si oriunde as fi, m-a educat destul de bine cat sa nu ma bag in prostii.Si, cu mici exceptii, chiar asa a fost.
N-am mai asteptat sa-mi raspunda tata, mi-am luat papucii in picioare si dus am fost.Insa, imediat ce am ajuns la parter m-a izbit un miros.Placut, imbietor al naibii, proaspat si intens.De peste prajit si saramura.Daca , iesind pe usa, mi-era foame, iesit fiind ca sa fur niste rosii de prin gradini, acum eram de-a dreptul hamesit.
Mi-am dat seama ca mirosul venea de la vecinu` Caravana de la parter.Se auzeau si zgomote si tropaituri, pesemne se dansa de mama focului.Of, Doamne, si cred ca se si manca la fel!
Am iesit afara din scara, razgandit deja.Nu mai aveam chef sa fur rosii si sa le mananc crude, asa cum obisnuiam.Mirosul acela de pe scara pur si simplu nu-mi dadea pace.Nu tineam minte cand am mai mancat ceva care sa miroasa asa de bine.
Am zabovit un pic in fata scarii, jucandu-ma patratel cu piatra mea ascunsa bine in boscheti.Toti aveam pietrele noastre, care alunecau pe asfalt asa cum numai noi stiam.Dupa care le ascundeam, care pe unde puteam, ca sa nu fie furate, sau sa nu le pierdem cumva.Multe campionate de patratel castigasem cu pietricica aia.
Aveam un gand bine infiripat, in naivitatea mea, in cap.Am zis ca sigur vecinu` mai iese pe la geam, care, de altfel, era si deschis si lasa sa urle muzica.Sau poate chiar iese pe`afara.Si poate ca ma vede cumva si ma invita sa mananc o saramura din aia care miroase asa de bine.Sigur ma invita!
Insa, dupa juma de ora , nimic.Se chiuia, se dansa..dar nimeni n-a iesit.Deja nu mai gandeam de foame.Nici nu mai stiu cum am ajuns la el la usa, ciocanind.M-am speriat un pic, pentru ca nu stiam ce o sa-i zic, dar deja batusem in usa.Imi bubuia inima de parca eram in gradini la furat.
Deodata s-a deschis usa, raspunsese chiar el.Era un barbat la vreo 50 si ceva de ani.De fapt ,niciodata n-am stiut cati ani avea,insa atat ii dadeam.Gras si fara dinti in gura.Cine nu il cunostea de multi ani, nu intelegea ce vorbeste.Tin minte, ca, odata, mai demult, ne-a strans pe toti astia ciutani din cartier si ne-a pus sa curatam strada, de sus in jos, luna.Am facut chiar rost de vopsea si am vopsit si bordurile in alb si rosu.Iar dupa faza asta, a venit o televiziune locala sa-i ia un interviu.Interviu care a durat o ora pentru ca tipa nu reusea sa se inteleaga cu el.In final, la televizor s-au dat doar cateva secvente scurte cu el, cat de cat inteligibile.Omu` isi ratase cele 15 min de faima pentru ca nu a avut dinti in gura.Ce-am mai ras atunci cu astia…
-Da vecine, ia zi, ce vrei ?  M-a luat tare din prima.Asa lua pe toata lumea, dar el nu era om rau.Chiar ne primea pe cativa de pe scara in uscator, cand juca table pe bani cu vecinii.Stateam cu orele si ne uitam.
Mi-a venit pe moment :
-Nea` Caravana, Marian e acasa?Vreau sa vorbesc ceva cu el.
Stiam ca Marian, fii-su,nu e acasa.Plecase in oras cu unu` din cartier, mai devreme.
-Nu e ma acasa, a plecat cu Costica.
-Aaa…
Sta un pic, se uita la mine, si apoi zice :
-Bai , fii atent !E ziua mea azi …
-La multi ani nea Caravana ! il intrerup eu, entuziasmat
-Da ma, lasa!Fii atent, am facut o saramura si n-am patrunjel la ea.Ia du-te de culege de pe undeva niste patrunjel.Daca faci asta, vii si mananci cu noi.
-Aaa..dar nu mi-e foame nea Caravana, venisem sa vorbesc ceva cu Marian.
-Hai ma lasa, ca vedem noi.Du-te si adu niste patrunjel!
Si dus am fost.Cred ca in 2 minute eram sarit deja in gradini, sa caut patrunjel.Nici nu stiam exact care e patrunjelul, care e mararul si care e leusteanul.Mereu le confundam pe astea trei.
Asa ca, 15 minute mai tarziu, m-am prezentat din nou la Nea Caravana, cu poala plina de marar, de patrunjel …si de leustean.
Mi-a deschis usa, cu ochii mult mai tulbure ca mai devreme.Ii stiam ochii astia de pe cand se imbata manga.
-Bravo ma Andrei, imi zice, hai inauntru.
Odata intrat, m-a lovit nu mirosul de saramura, ci de vin ieftin.Expirat de oameni beti.Mda…frumos miros, n-am ce zice.Pe masa, in sufragerie, plin de sticle goale si pahare.Cativa barbati necunoscuti erau tolaniti care prin fotolii , care pe canapea sau pe scaune.Erau pulbere toti.Nimeni de pe scara, din cati stiam, nici chiar tata, nu-i tinea la bautura lu` Nea Caravana.Se pare ca nu-i deranja nici muzica lautareasca care urla.
-Du patrunjelu` in bucatarie.Vezi ca pe masa e o oala de saramura, pune-ti si mananca!
N-am mai zis nimic, m-am dus direct la bucatarie.Am desartat poala pe masa, apoi am tras oala aproape.Nu m-am mai sinchisit sa-mi pun in farfurie, am mancat direct din oala.Si n-o sa uit niciodata cat de bun a fost.Cred ca i-am mancat juma` de oala de saramura.Nu-mi pasa, stiam ca maine iar nu e de mancare, pana vine mama seara de la serviciu.Si,  cel mai probabil, iar o sa merg cu astia de pe scara sa ne scufundam dupa scoici si sa le frigem pe o tabla.
Nea Caravana a murit acum cativa ani.De cate ori o sa mananc patrunjel , in viata asta, o sa-mi aduc aminte de el.Acum stiu sigur ca saramura aia avea de toate, inclusiv patrunjelul ala.
Dar nu, nu am cersit! Ci mi-am castigat dreptul de a manca saramura aia, sarind in gradini si furand cateva smocuri.Iar pentru un copil de 12 ani,cateodata demnitatea e cel mai de pret lucru!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s